COMUNICAT DE PRESĂ AL MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI RELAȚIILOR CU MEDIUL DE AFACERI: NUMIRE MEMBRI CS TRANSELECTRICA
București, 30 august 2016
COMUNICAT DE PRESĂ
În data de 30 august 2016, Adunarea Generală a Acționarilor C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., a ales doi noi membri în Consiliul de Supraveghere al societății. Numirea candidaților s-a făcut la propunerea acționarului, statul român, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri. Procedura de selecție a fost realizată de către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în lunile martie – iunie 2016.
“Prin completarea acestor două poziții, finalizăm prima etapă a selecției membrilor în consiliile de administrație și de supraveghere la primele 5 companii din Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. În perioada mai-august 2016 am selectat 18 noi administratori, din peste 300 de aplicanţi, pe baza unor criterii de competenţă, experienţă profesională şi integritate. Avem încredere că acest proces va fi continuat în perioada care urmează la toate societăţile unde statul este acţionar. În acest moment există toate instrumentele necesare pentru aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă în întreprinderile de stat, mă refer la Memorandumul privind participarea statului în economie, care conţine orientări privind administrarea participațiilor statului în întreprinderile publice, precum şi rolul și așteptările statului, ca proprietar, cât şi OUG 109/2011, ale cărei norme vor fi aprobate şi publicate în perioada imediat următoare” a declarat Sorana Baciu, secretar de sta în Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri.
În perioada următoare, după acceptarea expresă a mandatului de către noii membri, se vor derula procedurile legale de înregistrare la Registrul Comerțului și de semnare a contractului de mandat de către administratorii aleși.
Experții în recrutare au centralizat 48 de dosare de aplicație (în medie 24/poziție vacantă) aparținând unor candidați cu experiență, pregătire și competențe diferite. Numărul mare de candidați a permis realizarea unei selecții riguroase, care să țină cont, printre altele, de necesitatea numirii în funcție a unor profesioniști care, împreună, să acopere o arie cât mai mare de expertiză.
În prioritizarea competențelor căutate la candidați s-a folosit instrumentul TRANSEARCH Orxestra© Method, care ajută la identificarea elementelor de cultură organizațională, leadership, echipă și performanță, oferind astfel o perspectivă unică și complexă asupra profilului candidatului căutat.
Ținând cont de faptul că în cadrul C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a fost necesară o completare a actualului Consiliu de Supraveghere cu doi membri, s-a concluzionat că experiența a doi profesioniști în domeniile audit și risk management este necesară în cadrul Consiliului de Supraveghere.
În urma interviurilor cu fiecare dintre candidații participanți la procedura de recrutare, au fost selectați 13 candidați.
Experții în recrutare au selectat în final doi candidați, care au fost propuși pentru poziția de membri în Consiliul de Supraveghere al societății, astfel:
DORIN ALEXANDRU BADEA, cu o experiență profesională de peste 15 ani în domeniile bancar, audit și risk management, dintre care 10 ani în funcții de conducere, experiență acumulată în companii precum UniCredit Țiriac Bank S.A., Atrium Capital S.R.L., Banca Româna de Credite și Investiții.
În prezent este Director Executiv Divizia Trezorerie și Piețe Financiare la Banca de Export Import a României- EXIMBANK S.A.
MANUEL COSTESCU, cu o experiență profesională de peste 17 ani în domenii precum: audit si risk management, banking, companii de consultanță- McKinsey and Company, The Brattle Group.
Din februarie 2016 este Secretar de Stat la Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, responsabil pentru Comerț exterior și Investiții străine.
Deține un MBA obținut în anul 2005 la Institutul de Tehnologie – MIT Sloan School of Management Cambridge.
A obținut Diploma de licență în economie la Brandeis University în anul 1999, iar în anul 2005 a absolvit un Master în Economie la Harvard University –Kennedy School of Government, Cambridge- MPA Dezvoltare internațională.
Biroul de Presa
Ministerul Economiei, Comertului
si Relatiilor cu Mediul de Afaceri
Tel.: 021 20 25 309
Fax: 021 20 25 108
e-mail: birou.presa@economie.gov.ro